#WeddingGuide: cele mai frumoase melodii pentru dansul mirilor!

Urban Events Nunta

Orice petrecere de nuntă începe, obligatoriu, cu dansul mirilor! Acesta reprezintă primul lor dans în calitate de soț și soție și este așteptat cu sufletul la gură de toți cei din jur, care vor să îi admire pe cei doi. Sigur că, după acesta, petrecerea este deschisă, iar invitații pot petrece întreaga seară pe ringul de dans!
Însă, pe lângă faptul că viitorii miri trebuie să ia câteva lecții de dans pentru ca acesta să iasă impecabil, ei trebuie să se gândească și la o melodie care să îi reprezinte și de care să își amintească cu plăcere peste ani și ani.

De aceea, pentru a le veni în ajutor celor care urmează să se căsătorească în anul 2019, am pregătit o listă din care ei să se inspire pentru alegerea unei melodii pentru dansul mirilor. De asemenea, vom puncta cele mai solicitate piese din anul 2018 la nunțile celor care au ales Urban Events!

Așadar, dacă voi sunteți în căutarea melodiei perfecte, inspirați-vă din listele de mai jos! Veți regăsi atât melodii în limba română, cât și în engleză sau franceză

Melodii pentru dansul mirilor în 2019:

  1. Melodii în limba română:

Apărută în toamna anului 2018, melodia celor de la Direcția 5 se anunță de mare succes în rândul mirilor. Pe lângă faptul că este o piesă nouă, versurile acesteia transmit foarte multă emoție, pe care voi sigur o veți arăta în cea mai frumoasă seară din viața voastră.

Datorită popularității sale crescute, această piesă poate reprezenta o opțiune pentru voi dacă sunteți romantici și vă doriți să dansați pe o piesă în limba română.

  1. Melodii în limba engleză:

Cu toate că această melodie a apărut cu peste 10 ani în urmă, rămâne în topul preferințelor celor care își doresc o melodie cu versuri profunde. Fără îndoială, dacă o veți alege, veți trezi multe amintiri frumoase invitaților voștri!

Această piesă foarte cunoscută și iubită poate reprezenta alegerea perfectă pentru voi! Versurile sale și ritmul lent vă vor permite să aveți un dans extraordinar de frumos.

Vocea lui Frank Sinatra este inconfundabilă, iar melodia aceasta de asemenea! Datorită versurilor acesteia este considerată o declarație de dragoste superbă.

Această melodie poate fi, de asemenea, una dintre cele pe care merită să le puneți pe lista scurtă, mai ales dacă vă doriți o melodie lentă și un dans care să nu vă pună mari probleme.

  1. Melodii în limba franceză

Fără îndoială, piesele Larei Fabian sunt cunoscute și apreciate în toată lumea. Însă Je Suis Malade este o melodie care îi va face pe toți cei prezenți la evenimentul vostru să se ridice în picioare și să aplaude.

O ultimă recomandare pentru mirii care vor să găsească melodia ideală este I believe in youîn interpretarea Il divo & Celine Dion. Este perfectă pentru cei care își doresc o piesă cu versuri atât în limba engleză, cât și în franceză.

Și în anul 2018 a existat varietate în privința melodiilor cerute de miri. Iată care au fost cele mai solicitate:

–          Piese în limba română: Vals (Smiley), Te iubesc (Direcția 5 feat. Alinka), Pentru Totdeauna (Trupa Zero feat Evelyn);

–          Piese în limba engleză: Perfect (Ed Sheeran), I have nothing (Whitney Houston) Thinking Out Loud (Ed Sheeran), A Thousand Years (Christina Perri).

–          În limba franceză, piesa Je T’aime (Lara Fabian) a fost, de asemenea, printre preferatele mirilor.

Așadar, dacă nu știți încă ce melodie să alegeți pentru dansul mirilor sau valsul miresei, așa cum este denumit popular, ascultați fiecare piesă de mai sus și sigur o veți găsi pe cea potrivită. Sigur că și cele care au fost foarte solicitate în 2018 pot reprezenta o soluție foarte bună. Petrecere frumoasă!